Dragoste pentru organic și natural

Ceramica Atelier Magrit este creată din dragoste pentru natură, simplitate și
suprarealism.

Vasele sunt făcute din gresie sau faianță ceramică și modelate manual. Fără
mulaje, fără roata olarului. Doar din imaginația și dibăcia mâinilor artistului.
Și din voința lutului de a se așeza după cum simte.

Culorile și texturile se nasc din glazuri ecologice. Poți mânca în siguranță
prăjitura preferată dintr-o farfurie Atelier Magrit, iar plantele îți vor mulțumi
pentru ghivecele care le găzduiesc.

Cu acuarele, pasteluri și cărbune la fel de prietenoase cu natura și oamenii,
artistul aduce culoare și accente jucăușe care fuzionează, mereu neașteptat,
în cuptor.

Fiecare obiect este o surpriză în sine. Lutul și Gravitația decid forma finală,
iar sutele de grade din cuptor unesc și separă culori și glazuri. Fiecare obiect
este unic, născut din viziunea artistului și energia naturii.

Updating…
  • No products in the cart.